Ele par a fugi de noi, ca picioarele curcubeului, cu cât ne apropiem mai mult de ele...
După cum vedem mai departe, privind spre paleolitic, în alte cinci milenii - cele ce au precedat potopul euxin în acest orizont dacic, au înflorit limbi pre-indo-europene, vasconice, apoi pelasgice. Theo Vennemann preferă, prin analogie cu limbile bascilor întinse de zece mii de ani tot mai spre nord, în Aquitania, să le numească pe toate aceste cele mai vechi limbi ale continentului drept " vasconice ". El merge însă foarte departe, poate chiar prea departe, închipuind limbi berbero-atlantice... De parcă Europa îngheţată ar fi avut nevoie de africani în căutare de frig sau măcar răcoare pentru a forma limbi locale... Dar cuvântul bade pare a fi pur " vasconic ".
De ce nu avem " documente " despre starea limbilor Europei dinainte de limbile indo-europene ? Scriere exista - de la Mas d'Azil la Glozel, apoi din Alpi la Carpaţi prin Porţile de Fier, începând din magdalenian, romanello-azilian, şi în orice caz matură deja, cu mii de specimene spre 10500 î. Hr.
Ei bine, notarea limbilor pelasgice nu era, desigur, fonetică, ci conceptual-geometrică - probabil mai puţin convenţională, cum stau mărturie inscripţiile de la Vraţa, Mitrovica sau Tărtăria. Specialişti subtili ca Merlini merg până la a afirma că limba notată astfel nu este nici ideografică, dar nici măcar "hieroglifică", ci pur şi simplu un act de rugă materializat - desigur un fel "geometric" de comunicare directă cu Zeul.
Cum rămâne cu " Istoria începe la Sumer ", " Scrierea începe la Ras-Shamra", etc. ? Dacă le păstrăm ca ipoteze, ideologia a mai repurtat o victorie nemeritată împotriva adevărului. Viziunea după care scrisul "progresează" spre alfabet, dacă ar fi să repetăm inepţia " ipotezei originii semitice a scrierii " e astfel în mod evident doar o viziune discontinuă, contabilă, relativizantă - de fapt o ipoteză de lucru îngrozitor de săracă. Fonetizarea relativizează prin referire la obiect printr-un singur idiom referent, prin aceasta, ipso facto, devenit mai trecător ca orice - fonetizarea imortalizează nu un gând ci o făcătură.
De ce nu este alfabetul un progres ? Pentru că mediul este mesajul. Gândul înscris direct ca gând durează. Gândul tradus prin sunetele unei limbi oarecare rămâne legat de acea limbă ori de soarta ei trecătoare. Fonetizarea reduce scrierea la o notare somme toute listomaniacă, o notare deja " digitalizată " discontinuă - "numerică" aşa cum este deja liniarul B, pur micenian. " Adaptând " o bogăţie culturală lingvistică, prin toate foarte evidentă în idiomurile pelasgice târzii, chiar postminoice, liniarul B preia de la liniarul A doar forma. Lumea liniarului B este deja aceea a piraţilor negustori. Europa Veche a sacerdoţilor se retrage în munţi, unde scrierea poate continua prin înscrisuri pe lemn, răboj de vremi dumnezeie, sau mai mult prin înscrisuri directe în sufletele oamenilor. Zeitgeist-ul european expiră prin notarea prea rapidă a ceea ce mai rămâne din gând, când acesta este coborât spre a fi vândut, cu Dănilă Prepeleac cu tot, jos în târg...
Ce există la antipozi ? Culmile ! Continuitatea ! Ideile rămân. Semnele de la Tărtăria sunt quasi-identice cu acele de pe pristolnicele cu care se "scrie" prescura, un inscriptio primitium frugae de peste opt mii de ani ! Mai mult, până azi, în alt orizont cultural, ideogramele chinezeşti notează idei sau concepte. Acestea pot sărăci desigur, dar se adaptează la cititor, apoi pot nota orice limbă !
Singurele cuvinte pelasgice documentate - câteva zeci cu totul ( cum ar fi badea, "întregitorul", cuvânt explicat bine de Theo Vennemann ) - sunt cele din limbile vasconice (cele mai vechi), apoi cele eteocretane (mai noi, în vremuri istorice). Credem că, pornind din studiul lui Vennemann este foarte justificată ipoteza :
Cu toate acestea, îndrăzneala unor mari specialişti ca Friskface azi ca multe din etimoanele greceşti, mai ales cele proto-ioniene, să fie căutate în limbile pelasgice.
Tendinţa aceasta este continuată în cele mai recente (2010) dicţionare etimologice ale limbilor ioniene, chiar dacă autori ca Beekesse feresc de cuvântul "pelasgic". Noi vom folosi aici acest cuvânt întemeietor pentru noi, atât de drag lui Herodot, Strabon, Pausanias, dar şi lui Windekenssau lui Kretchmerdeoarece credem în ipoteza :
A B C D E F G H I J K L M N O P R S T U V W Y Toate Originile
Originile ?
Ele par a fugi de noi, ca picioarele curcubeului, cu cât ne apropiem mai mult de ele...
După cum vedem mai departe, privind spre paleolitic, în alte cinci milenii - cele ce au precedat potopul euxin în acest orizont dacic, au înflorit limbi pre-indo-europene, vasconice, apoi pelasgice. Theo Vennemann
preferă, prin analogie cu limbile bascilor întinse de zece mii de ani tot mai spre nord, în Aquitania, să le numească pe toate aceste cele mai vechi limbi ale continentului drept " vasconice ". El merge însă foarte departe, poate chiar prea departe, închipuind limbi berbero-atlantice...
De parcă Europa îngheţată ar fi avut nevoie de africani în căutare de frig sau măcar răcoare pentru a forma limbi locale... Dar cuvântul bade pare a fi pur " vasconic ".
De ce nu avem " documente " despre starea limbilor Europei dinainte de limbile indo-europene ? Scriere exista - de la Mas d'Azil la Glozel, apoi din Alpi la Carpaţi prin Porţile de Fier, începând din magdalenian, romanello-azilian, şi în orice caz matură deja, cu mii de specimene spre 10500 î. Hr.
Ei bine, notarea limbilor pelasgice nu era, desigur, fonetică, ci conceptual-geometrică - probabil mai puţin convenţională, cum stau mărturie inscripţiile de la Vraţa, Mitrovica sau Tărtăria
. Specialişti subtili ca Merlini 
merg până la a afirma că limba notată astfel nu este nici ideografică, dar nici măcar "hieroglifică", ci pur şi simplu un act de rugă materializat - desigur un fel "geometric" de comunicare directă cu Zeul.
Cum rămâne cu " Istoria începe la Sumer ", " Scrierea începe la Ras-Shamra", etc. ? Dacă le păstrăm ca ipoteze, ideologia a mai repurtat o victorie nemeritată împotriva adevărului. Viziunea după care scrisul "progresează" spre alfabet, dacă ar fi să repetăm inepţia " ipotezei originii semitice a scrierii " e astfel în mod evident doar o viziune discontinuă, contabilă, relativizantă - de fapt o ipoteză de lucru îngrozitor de săracă. Fonetizarea relativizează prin referire la obiect printr-un singur idiom referent, prin aceasta, ipso facto, devenit mai trecător ca orice - fonetizarea imortalizează nu un gând ci o făcătură.
De ce nu este alfabetul un progres ? Pentru că mediul este mesajul. Gândul înscris direct ca gând durează. Gândul tradus prin sunetele unei limbi oarecare rămâne legat de acea limbă ori de soarta ei trecătoare. Fonetizarea reduce scrierea la o notare somme toute listomaniacă, o notare deja " digitalizată " discontinuă - "numerică" aşa cum este deja liniarul B, pur micenian. " Adaptând " o bogăţie culturală lingvistică, prin toate foarte evidentă în idiomurile pelasgice târzii, chiar postminoice, liniarul B preia de la liniarul A doar forma. Lumea liniarului B este deja aceea a piraţilor negustori. Europa Veche a sacerdoţilor se retrage în munţi, unde scrierea poate continua prin înscrisuri pe lemn, răboj de vremi dumnezeie, sau mai mult prin înscrisuri directe în sufletele oamenilor. Zeitgeist-ul european expiră prin notarea prea rapidă a ceea ce mai rămâne din gând, când acesta este coborât spre a fi vândut, cu Dănilă Prepeleac cu tot, jos în târg...
Ce există la antipozi ? Culmile ! Continuitatea ! Ideile rămân. Semnele de la Tărtăria sunt quasi-identice cu acele de pe pristolnicele cu care se "scrie" prescura, un inscriptio primitium frugae de peste opt mii de ani ! Mai mult, până azi, în alt orizont cultural, ideogramele chinezeşti notează idei sau concepte. Acestea pot sărăci desigur, dar se adaptează la cititor, apoi pot nota orice limbă !
Singurele cuvinte pelasgice documentate - câteva zeci cu totul ( cum ar fi badea, "întregitorul", cuvânt explicat bine de Theo Vennemann
) - sunt cele din limbile vasconice (cele mai vechi), apoi cele eteocretane (mai noi, în vremuri istorice). Credem că, pornind din studiul lui Vennemann este foarte justificată ipoteza :
Cu toate acestea, îndrăzneala unor mari specialişti ca Frisk
face azi ca multe din etimoanele greceşti, mai ales cele proto-ioniene, să fie căutate în limbile pelasgice.
Tendinţa aceasta este continuată în cele mai recente (2010) dicţionare etimologice ale limbilor ioniene, chiar dacă autori ca Beekes
se feresc de cuvântul "pelasgic". Noi vom folosi aici acest cuvânt întemeietor pentru noi, atât de drag lui Herodot, Strabon, Pausanias, dar şi lui Windekens
sau lui Kretchmer
deoarece credem în ipoteza :